Hi! Am preluat legatura de la Andrei si urmeaza sa va povestesc despre ziua a 5-a. Putem spune ca ii este dedicata Fordutzei (doar am plecat 6 la drum, nu?)
Dimineata am inceput-o cu chef de joaca; un mic dejun pe malul Iadului si ceva dansuri pentru incalzire (o sa iasa niste filmuletze…). Apoi ne.am adus aminte de zilele copilariei jucand de-a v-ati ascunselea. Am alergat fara papuci, prin iarba, urzici si pietre de rau, incercand sa scapam turma si inventand tot felul de metode pentru a nu ne lasa reperati (am schimbat hainele intre noi sau ne-am ascuns in plain site – Adi pe capota sau Panda in cort ) A urmat un “dush” rece in rau si apoi iar am pornit la drum!
Am ramas totusi cu un gust amar, vazand cat de multe gunoaie ramaneau aruncat in urma turistilor (noi am plecat, ca de fiecare data, cu sacul de gunoi pana la primul loc special amenajat)
Fordutza si Aditzu au dovedit ca fac o echipa extraordinara, reusind sa parcurga cei 33 km de drum infernal in numai 2 zile(acum intelegem de ce i se spune Valea Iadului).
Ajunsi la sosea si bucurosi la vederea asfaltului neted, chiar ne gandeam cat de relaxant urma sa fie traseul pentru acesta zi. Nu aveam multe de vizitat si preconizam sa ajungem la Cluj pana seara. Dar aparentele pot sa fie inselatoare… La mai putin de 10 km de Beius am facut pana!
Si se apuca baietii mei de lucru: desfac suruburile de la prezoanele, dar nimic. Roata se incapatana sa nu se miste! Incearca ei de toate, sa traga de roata, sa o miste din loc cu cateva lovituri de ciocan…dar tot nimic! Descopera mai apoi ca partea centrala pe care era fixata roata (butucul) era usor ruginita….
Sfat: combinatia de apa, ulei de gatit, o alta masina de bucuresteni binevoitori, Pepsi si forta bruta dau rezultate intodeauna.Cu bine si fara varsare de sange am reusit sa plecam iar din loc, de data asta schimband destinatia catre cea mai apropiata vulcanizare.
In Beius a trebuit sa cumparam alt cauciuc, dar am avut si mare noroc: preturi mai mici decat in Bucuresti si oameni saritori.

Se facea deja seara cand am plecat iar spre Baia de Aries. Urmatorul popas a fost la o pensiunea cu mancare destul de buna (paine facuta in casa, ciorba si sarmale) si o chelnerita ce le.a oferit baietilor motivele de a rade copios toata seara Se apropia miezul noptii cand am ne.am continuat drumul, cu gandul la viitorul loc de campat. Am trecut si prin Baia de Aries, orasel lipsit de viata nocturna, in care pana si “baietasii de cartier” se intorceau cuminti acasa la ora 12.
Chiar daca frigul incepuse sa isi faca simtita prezenta, iar locurile de cazare sau campare nu se lasau descoperite, peisajul nocturn era nemaipomenit. O stare generala de liniste se resimte atunci cand privesti varfurile impadurite peste care luneca incet ceata, coborand spre sosea. Luna plina, de un galben pal te facea sa te gandesti la vremurile in care dacii nu poluau raurile si nu plantau sticle de plastic la tot pasul.

Ajunsi pe Valea lui Danila am gasit o pensiune luminata, unde am inchiriat un intreg apartament (sufragerie plus dormitor la etaj), la un pret ok. De aici scriu aceste multe randuri, stand pe veranda si privind unul din acele peisaje ce te fac sa iti doresti sa nu te fi nascut la oras. Totusi, poate ca e mai bine asa pentru ca, intorsi in orasul nostru gri si betonat, vom ajunge sa respectam mai mult natura si sa pretuim enorm aceste momente scurte petrecute in mijlocul ei.
Din ziua a 6-a trebuie sa ne inghesuim toti deasupra pc.ului pentru a arata ca suntem uniti (si pentru ca nu mai sunt destule zile ca sa scriem fiecare separat).Va pupik si va asteptam sa urmariti si restul aventurilor noastre.